19.10.2010
Salutare prieteni,
Devotional Tineret 2011 / „Şi să-l cunosc pe El”
Suntem in situatia de a nu finaliza proiectul Devotional Tineret 2011 din lipsa de … experiente scrise de tineri. Cu ocazia consiliului de zona organizat de bucuresteni si a deschiderii de an de la Braila am primit promisiuni din partea voastra ca veti da „o mana de cuvinte” pentru a scrie experientele voastre cu Dumnezeu.
Aveti mai jos cerintele pentru alcatuirea devotionalelor si prin bunavointa Cristinei Neagu am adaugat cateva exemple care sa va ajute.
Devoţionalul de Tineret 2011 „Şi să-l cunosc pe El” este realizat având la bază experienţele tale, cel cu vârsta între 7-35 de ani care citeşti acum acest text şi te gândeşti să împărtăşeşti cu alţii momentele tale speciale, trăite alături de Dumnezeu. Nu trebuie sa fie senzaţionale ! Dumnezeu se poate descoperi în lucrurile mici şi în momentele banale ale fiecărei zile, dar acestea pot dobândi o semnificaţie deosebită când este El prezent. Şi fiecare dintre aceste experienţe te / ne vor ajuta să-L Re(cunoaştem) pe El.
Textul tău va trebui să conţină 1000 de caractere.
Nu uita de diacritice, de versetul care trebuie să însoţească textul şi să ilustreze experienţa ta, dar şi de semnătură.
Aşteptăm experienţa ta pe adresa agendadetineret2011@tin.ro până la data de 25 octombrie 2010. Menţionează în mail comunitatea şi Conferinţa din care faci parte.
Ps. 40:10 spune: “Nu ţin in inima mea indurarea Ta, ci vestesc adevărul Tău şi mântuirea Ta, şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta in adunarea cea mare.”
Exemple:
„Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65,24)
Literatura franceză a constituit nu doar una din materiile mele preferate din timpul facultăţii ci şi examenele care constituiau întotdeauna o provocare. Examenul de literatura franceză a secolului XIX includea citirea multor cărţi şi cunoaşterea multor biografii. Zilele de dinaintea examenului mi le petrecusem citind cărţi, poezii şi rezumate dar încă mai era teme pe care nu le stăpâneam foarte bine. În ziua examenului stăteam pe hol străduindu-mă să-mi fac curaj pentru a intra. Prietena mea a ieşit destul de amărâta din sala de examen. Picase. Când mi-a spus subiectul ei , mi-am zis in sinea mea ce fain ar fi daca mi-ar pica şi mie acelaşi subiect, mai ales că subiectele trase nu se puneau de-o parte ci erau puse în rând cu celelalte. M-am hotărât să intru, fie ce-o fi. Când am tras subiectul, am văzut că era acelaşi cu al ei. Nu îmi venea să cred dar trebuia să încep sa pun lucrurile in ordine pe hârtie pentru ca timpul era scurt. Mi-am făcut schiţa, am răspuns, am luat o nota buna pentru un astfel de examen şi am spus un mulţumesc lui Dumnezeu din toată inima. El răspunsese peste aşteptările mele.
Cristina Neagu, Bucureşti
„Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!” (Evrei 10,35)
Să înveţi la o materie reală când eşti la un profil umanist pare un lucru ciudat pentru majoritatea elevilor. Nu te interesează, nu vrei să te specializezi în lucrul respectiv, atunci de ce ai învăţa. Se întâmplă ca uneori, în astfel de situaţii, profesorii să fie mai îngăduitori şi să se uite în altă parte când vreun elev mai deschide vreo carte sau vreun caiet pe sub bancă, in timpul lucrării de control. Eram in clasa a IX-a in primele mele luni de liceu, având în minte clară hotărârea de a nu copia. Profesorul de biologie a intrat la un moment dat în clasă şi a rostit deja celebra formulă cu scoateţi o coală de hârtie. Nu învăţasem la materia respectivă pentru ziua aceea, aşa că nu aveam ce să scriu. În jurul meu se auzeau foşnete de cărţi şi caiete ca semn că nici alţii nu învăţaseră dar apelau la alte metode. Mi-a fost greu să rezist o oră întreagă în faţa unei coli albe de hârtie şi a prietenelor mele care îmi spuneau că pot să mă uit la ele. Când profesorul a cerut lucrările am răsuflat uşurată. Ştiam că mă aştepta un patru, dar măcar rezistasem până la capăt. Ora următoare, profesorul m-a tras de-o parte. Mi-a spus că observase atitudinea mea şi faptul că nu copiasem şi s-a hotărât să nu îmi treacă nota pe care aş fi meritat-o. M-a avertizat însă că data viitoare nu se va mai întâmpla la fel. Dumnezeu răsplătise rezistenţa mea de 50 de minute într-un mod … surprinzător.
Cristina Neagu, Bucureşti
„Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!” (Psalmii 50,15)
Începusem să frecventez biserica adventistă de un an. Eram elevă în clasa a-IX-a într-un liceu unde nu mă cunoştea nimeni şi unde singura oră de chimie din program era vinerea seară. Pentru că părinţii mei nu erau adventişti nu îi putusem ruga să vină la şcoală pentru a sta de vorbă cu profesorii mei. Trebuia să mă descurc singură. Cu inima cât un purice m-am dus la doamna dirigintă să îi explic motivul pentru care vinerea seara nu voi putea rămâne la toate orele. A fost mult mai înţelegătoare decât mă aşteptam. Şi mai mult decât atât s-a oferit să vorbească şi cu profesorii cu care aveam ore vineri seara pentru a nu-mi pune absenţe. Mai era însă problema chimiei. Dar dacă Dumnezeu rezolvase lucrurile până în acel punct cu siguranţă urma să le rezolve şi mai departe. Profesoara de chimie mi-a spus să îmi iau notiţele de la colegii mei şi să o caut spre sfârşitul semestrului pentru a găsi împreună o oră la o altă clasă sau un timp în care să mă poată asculta pentru a-mi pune notele necesare. Se pare că Tatăl meu din ceruri aranjase toate lucrurile pentru mine.
Cristina Neagu, Bucureşti
„De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.” (Matei 10,32)
Mai erau câteva zile până la ceremonia de absolvire a facultăţii. Vroiam să pregătesc ceva drăguţ pentru colegii mei. M-am gândit cum ar fi dacă le-aş scrie o scrisoare de mulţumire. Mai ales că le cerusem adesea notiţe sau explicaţii suplimentare datorită faptului că lucram şi nu puteam ajunge la toate cursurile. Şi pentru că mi se părea prea puţin un simplu plic, m-am gândit să pun lângă el un număr din Revista Ta, la care colaboram. În ziua absolvirii eram înarmată cu plicuri, reviste şi un zâmbet mare din dorinţa de a-mi ascunde emoţiile. Nu se aşteptau sa primească ceva de la vreun coleg. Spre final, mai aveam o revistă şi un plic. Pentru a nu mă întoarce cu nimic acasă i l-am dat unei colege cu care nu vorbisem foarte mult în cei patru ani, dar pe care o admirasem mereu de la distanţă. Era şefa de promoţie. În seara aceea am primit un mesaj de la ea pentru a-mi spune cât de mult îi plăcuseră gândurile de la mine. Când ne-am întâlnit în ziua examenului de licenţă, avea şi ea un plic pentru mine. Îmi povestea că demult, alesese să-L primească pe Isus în inima ei. Cu timpul din dorinţa de a nu face din El ceva banal, obişnuit, încetase să se mai roage sau să mai citească din Biblie la fel de mult. Treptat relaţia lor s-a răcit. Gândurile de la mine, le-a luat ca pe un semn că Dumnezeu era încă acolo, încă o iubea şi încă avea un plan special pentru ea. Am uitat să spun că scrisoarea mea se încheia de fiecare dată în felul următor: „Şi pentru că eu cred că El (Isus) vine în curând, chiar mai curând poate decât credem, nu pot decât să îmi doresc ca în acea zi să fii şi tu acolo sus în cer, pentru ca bucuria amândoura să fie deplină. Să ştii că mă voi uita după tine!”
Cristina Neagu, Bucureşti
Contez pe ajutorul vostru astfel incat sa beneficiem cu totii de o lectura zilnica pe anul 2011.
Domnul cu voi!
ovidiu.explorator.pro