squirting
Friday, April 02nd, 2010 | Author: ovidiu

 

Din cuprins:

I. Devotional

II. Anunturi:

 - 1. Rezumat activititati echipa KIDZ RIMANIA.

– 2. Rezumat excursie Zona Prahova

– 3. Anunturi specializari, Zona Bucuresti

– 4. Camporea nationala a exploratorilor, Caleb.

– 5. Sondaj tabere de vara exploratori.

– 6. Dezvoltarea deprinderilor spirituale.

– 5. Calendar proiecte.

– 6. Resurse.

– 7. Resurse pentru 8 Martie.

– 8. Mijlocire in rugaciune.

– 9. Aniversari.

– 10. Lectii din natura.

Lectura placuta ! Echipa TIN

I. Devotional

Chiar dacă în țara noastră nu prea ne confruntăm fizic cu noțiunea de „pustiu”, totuși termenul este familiar fiecăruia dintre noi. Nimeni nu ar dori de bunăvoie să meargă într-un astfel de loc. „Pustie”, „pustiu”, „pustietate” sunt cuvinte care transmit lipsă, arșiță, goliciune, chiar frângerea existenței.

În Sfânta Scriptură ideea de „pustiu” transmite câteva învățături importante. Dintre acestea: experiență sporită în călăuzirea „turmei” și întâlnirea cu Dumnezeu (Moise – Exod 3), disciplina și transmiterea unui mesaj de pocăință (Ioan Botezătorul – Matei 3), încercarea credinței (Domnul Hristos – Matei 4).

Cum ai reacționa, dacă într-o zi ai primi un mesaj din partea lui Dumnezeu în care ți se cere să mergi într-un loc pustiu pentru a vorbi acolo? Probabil că ai fi cel puțin nedumerit, intrigat… Ca și instructori, uneori încercăm din toate puterile ca să transmitem un gând prin care să influențăm spre bine viața copiilor și în ciuda eforturilor… parcă am vorbi…în pustiu! Ai simțit vreodată că „vorbești în pustiu”? Sau, mai dificil, că Dumnezeu te-ar trimite să faci acest lucru?

În cartea Faptelor Apostolilor este un pasaj similar, dar în care un înger al Domnului îi poruncește lui Filip să călătorească pe un drum pustiu: Fapte 8,26 – „Un înger al Domnului a vorbit lui Filip și a zis: „Scoală-te și du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza și care este pustiu.”

Uneori, se pare că mesajele lui Dumnezeu nu se potrivesc logicii noastre. Știi ce ar fi pierdut Filip dacă nu asculta în acea zi. Niciodată nu știi ce pregătește Dumnezeu pentru tine, chiar dacă uneori simți că „vorbești în pustiu”. Părăsește descurajarea și învață lecțiile perseverenței. Lecția pustiei ne este dată în această viață pentru a fi experimentată și învățată. Însuși Domnul Hristos a trecut printr-o pustie.

Nu uita că la fiecare capăt al oricărei pustii trecute cu Dumnezeu, găsești biruința (rugul aprins, botezul, convertirea inimilor celor care vor asculta mesajele).

Nu ocoli pustia, dar asigură-te că Îl ai pe El totdeauna alături!

Teofil Brasov, pastor tineret Zona Prahova

II. ANUNTURI

1. REZUMATUL INTALNIRII CU ECHIPA DE LA KIDZ ROMANIA DIN 16.02.2010

In primul rand ne-am bucurat ca o parte dintre insructorii de licurici si exploratori au reusit sa ajunga la intalnire si suntem convinsi ca nu au regretat. Cum oaspeti nostrii ne-au mai propus o intalnire, am sa incerc sa fac un scurt rezumat.

Janet Cunningham ne-a demonstrat practic si teoretic cum sa-i invatam pe copiii nostri ( licurici sau exploratori ) versete biblice intr-un mod interactiv cu ajutorul papusilor.

Am invatat:

- cum sa clasificacam papusile.

- cum sa construim papusi cu ajutorul materialelor de prin casa: pahare, ata, diverse materiale, sosete, hainute copii ( se pot achizitiona de la magazinele second hand ).

- cum sa avem grija de papusi astfel inca sa aiba o viata cat mai indelungata de utilizare.

- cum manuim papusa astfel incat sa-i dam viata si personalitate ( pozitia bratului si a incheieturii mainii, miscarea gurii, sincronizarea buzelor ).

- sa exersam pentru a capata in cel mai scurt timp dexteritate in manuirea papusii.

- cum intra papusa pe sceneta si cum se retrage.

- contactull vizual a papusii cu copiii.

- cum sta papusa fata de cortina.

- ce nume, trasaturi si imbracaminte dam papusilor in functie de lectia spirituala.

- am vazut scenete foarte haioase care au cu siguranta priza la copii.

Am primit si un rezumat pe care il putem pune la dispozitia celor interesati in format electronic. De asemenea cei prezenti la intalnire vor primi pe mail in fiecare luna din partea oaspetilor scenete cu teme biblice. Pentru cei interesati se pot achizitiona contra cost papusi direct de la Kidz Romania.

2. CAMPOREEA NATIONALA A EXPLORATORILOR

LOCUL: Cosna, langa Vatra Dornei

Data: 21 – 25 iulie 2010

Numele: CALEB

Motto: “Pana la capat !”

Taxa de inscriere: 30 lei / pers.

Pentru informatii suplimentare si inscrieri luati legatura cu Ovidiu Pascu.

3. PREGATIRE TABERE, SONDAJ

In data de 21 martie avem stabilita o intalnire de lucru cu coordonatorii de zona si cu directorii de tabara. Ne-ar fi fost de un mare ajutor daca ati fi completat intrebarile de mai jos.

Un singur instructor a trimis sondajul: Cosmin Mihai.

Te rog sa-mi transmiti raspunsul (ovypascu@yahoo.com) la urmatoarele intrebari din chestionarul de mai jos:

  1. Pentru mine si grupa mea, perioada optima pentru desfasurarea taberelor de exploratori este: ________________________________
  2. Am nevoie sa ma inscriu in tabara de instruire. DA / NU
  3. Pentru mine, perioada optima pentru instruire este: _____________________
  4. Vreau sa ajut la organizarea taberelor de exploratori / instruire:

DA, perioada ______________ NU

4. DEZVOLTAREA DEPRINDERILOR SPIRITUALE:

Va reamintim motto-ul anului de lucru 2009 / 2010: “Roaga-te si lucreaza”

1. Octombrie / decembrie: “Mai aproape de El – Roaga-te !”

2. Ianuarie / martie: “Mai aproape … de Carte – Studiaza Scriptura !”

Ex: motto-ul conventiei “Instructori de Cuvant”

3. Aprilie / iunie: “Mai aproape … de ei – Lucreaza !”

Sugestie: cand organizati proiecte la nivel de club sau zona, tema spirituala sa fie in contextul temelor de mai sus. Amintiti-le periodic copiilor tematica pentru anul acesta.

5. EVENIMENTE VIITOARE:

LUNA DATA EVENIMENTUL
FEBRUARIE 19-21 Iesire instructori Zona Bucuresti.
  28 Specializari copii, Zona Bucuresti.
MARTIE 07-14 Saptamana de rugaciune a tineretului.
  21 Consiliu coordonatori zone + tabarari.
  25-28 Congresul de misiune al liderilor de tineret.
  28 Specializari exploratori, Zona Buzau.
APRILIE 03 Festival exploratori, Zona Constanta.
  09-11 Conventia instructorilor explo veterani.
  16 Minicamporee, Zona Buzau.

 

6. RESURSE:

I. MANUAL DE SUPRAVIETUIRE, de Serban Derlocea.

Rezumat: cartea este un ghid complet care te ajuta cum sa porcedezi in caz de: incendii, inundatii, cutremure, automobile care dau buzna, trenuri care deraiaza sau se ciocnesc, nave care se scufunda, avioane care se prabusesc. Cum poti scapa de si din ele ? Urmand sfaturile din aceasta carte ! De asemenea acopera urmatoarele cerinte din carduri sau specializari: drumetie, impachetarea rucsacului, primul ajutor, focuri, noduri, orientare, vreme.

Manualul il avem in format pdf ( primit de la pastorul de tineret / Zona Braila, Matei Florin ) si la solicitarea voastra il trimitem pe mail.

II. RESURSE LEADERSCHIP, materiale primite de la Cristian Modan. Continut:

Metode creative folosite in activitatile de tineret ( Fundatia Life, http:/life.org.ro )

- NEWSLETTER, Nr. 2 / Vară 2009, BWAS™ (Barron-Welsh Art Scale) Evaluarea nonverbala a creativitatii cu scopul identificarii persoanelor caracterizate prin potential creativ şi interese artistice.

- 7 lectii de leaderschip, 7 lideri mondiali ( ppt ).

La solicitarea voastra materialele de mai sus vi le trimitem pe mail.

III. http://blogdecuvant.blogspot.com/

Sugestie: in fiecare comunitate exista cel putin un cameraman impatimit dupa filmari sau instantanee. Impreuna cu copiii de la grupa voastra, dupa modelul de pe blog, realizati mici predicute sau reportaje pe care apoi le veti prezenta in cadrul unui program in comunitate. Succes !

IV. http://www.creativebiblestudy.com/index.html in partea stanga sunt domeniile ( devotionale, activitati pt copii etc ).

7. ACTIVITATI CU OCAZIA ZILEI 8 MARTIE

Sursa: http://www.danielchirileanu.ro/2009/03/ceva-special-pentru-ziua-femeii/

Va recomand aceste 3 articole, foarte bine documentate, pentru ocazia speciala legata de 8 martie. Articolele pot fi foarte bine partea de proza din program.

Tema 1: Katherina von Bora este cea mai cunoscuta dintre femeile Reformei material pregatit de Ramona Soare A fost o printesa daneza, sora lui Christian II, cel care a introdus lutheranismul in Danemarca. Mama ei era sora cu Frederic cel Intelept si Ioan cel Statornic, Electori ai Saxoniei, amandoi protectorii lui Luther. Casatoria a implicat-o in relatii familiale prevestitoare de rau pentru armonia religioasa.
Sotul ei, Joachim I, era fratele cardinalului Albert de Hohenzollern, Arhiepiscop de Mainz, cel impotriva caruia Luther a editat cele 95 de teze. Sotul ei era insa un catolic mult mai intransigent decat fratele sau. La Dieta din Augsburg din 1530, l-a invinuit pe Luther pentru razboiul taranilor si a vorbit atat de aprig impotriva ereticilor, incat Papa a crezut ca Spiritul Sfant a vorbit prin el. Dar deosebirile de opinie si disputele pe tema religiei nu vor aparea decat dupa un sfert de secol de casnicie.
Elisabeta cunoaste protestantismul de la fratele ei, regele Danemarcei aflat in exil (cel care, asa cum am afirmat intr-un articol anterior a stat o perioada la Luther si i-a daruit un inel Catherinei). Citeste Biblia lui Luther si celelalte scrieri ale lui, pe care sotul ei le interzice, sub amenintarea cu pedeapsa capitala.
A devenit un fel de “evanghelist itinerant”. Dechizata in negustor, impartea tratatele si cartile de imnuri ale lui Luther cu multa pasiune.
In 1527, profitand de lipsa sotului ei, a participat la serviciul de impartasire administrat de un predicator protestant. Cand Ioachim s-a intors acasa a descoperit cele intamplate. Traditia spune ca ar fi fost tradata de Elisabeta, fiica ei. Ioachim i-a dat un ultimatum de 6 luni pentru a renunta la ideile protestante. Inainte de expirarea timpului alocat, Elisabeta a reusit sa fuga din castel deghizata in taranca. Sotul ei a cerut insistent ca Electorul Ioan de Saxonia, unchiul ei, sa o trimita inapoi. Conducatorii Europei l-au incurajat sa insiste pentru reintoarecerea ei acasa. Cerintele sotului erau sa se intoarca la catolicism. Pretentiile ei erau sa i se garanteze dreptul la exprimare religioasa asa cum considera ea si sa se poata impartasi conform credintei ei. Conditiile ei au fost respinse, asa ca nu s-a intors. Elisabeta afirma ca putea ierta adulterul de care se facea vinovat sotul ei, dar in ceea ce privaste credinta, nu putea sa faca nici un compromis.
Urmeaza ani de saracie, îngrijorare si singuratate. Dintr-o scrisoare catre unul dintre fii citam cu durere: Sufar de artrita, guta, crampe si pierderea dintilor. Nu am un gulden sau un phenning, castel, oras, gradina sau livada. Nu am decât o camera cu un pat si nu am destui bani sa-mi pot cumpara macar un ou. De doi ani sunt aproape moarta de foame. A stat pentru o perioada la familia Luther.
 Dupa moartea sotului in 1535 este rugata sa se întoarca, promitându-i-se proprietatile din Spandau si renta de 6.000 de guldeni, primite prin contractul de casatorie. Conditia pusa de ea a fost ca în zona in care va locui sa fie urmat Cuvântul curat al lui Dumnezeu. In 1545 se intoarce acasa si pentru scurta vreme face din casa ei un loc al devotiunii. Urmarile acestor ani de saracie si suferinta si-au pus amprenta asupra trupului si spiritului (mintii) ei. Desi avea o stare de sanatate subreda, a cerut sa fie dusa la Berlin si inmormantata alaturi de sotul ei care o abandonase cu 27 de ani in urma din cauza religiei. La moartea ei a fost eclipsa de luna. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit au fost: “Cine se teme de o eclipsa? Cred in cel care a facut soarele, luna si stelele si a dat viata tuturor creaturilor. El ma va înalta. Fie ca El sa nu zaboveasca sa ma ia. Voi fi cu El. Sunt atât de obosita de viata!”

Tema 2: SUSANNA WESLEY, material pregatit de Ramona Soare Susanna Wesley este una dintre cele mai remarcabile figuri din galeria femeilor credintei.
 S-a nascut in ianuarie 1669, fiind ultima din cei 25 de copii ai dr. Samuel Annesley. Tatal ei, provenind dintr-o familie puritana, a absolvit Universitatea Oxford si a fost hirotonit ca pastor. El a invatat-o sa citeasca si sa gandeasca pentru ea insasi. Amintind-si de perioada din copilarie, Susanna Wesley scria: “Am fost inconjurata de carti bune si am invatat sa am propria judecata”. Nu a mers la Universitate si nu a avut nici o educatie formala; in secolul XVll acest lucru nu era posibil pentru o femeie. Susanna marturisea: ”Daca Universitatea ar fi admis femei m-as fi regasit printre studenti, inclusiv printre dezbaterile teologice si tipariturile scolii.”
 Sotul ei, Samuel, a absolvit universitatea Oxford in 1688 si in noiembrie, acelasi an, s-au casatorit. Au avut 19 copii pe care Susanna i-a iubit foarte mult. La randul lor, acestia au iubit-o cu aceeasi masura. John marturisea ca atunci cand avea 6-7 ani gandea ca niciodata nu se va casatori “pentru ca nu voi putea gasi o sotie asa cum are tatal meu”.
Si-a tinut casa cu foarte multa strictete: dieta simpla, devotiune in fiecare dimineata si seara, pedeapsa stricta daca era cazul, supraveghere atenta a educatiei copiilor. Susana a fost perseverenta in a-i invata pe copii Biblia, Latina, Greaca, anatomie, teologie, poezie. Valorile invatate in camin au fost: toleranta si acceptarea celorlalti, compasiune fata de saraci, iubire fata de lume, generozitate, ospitalitate, prietenie, fidelitatea.
 Cele 16 reguli prin care Suzanna Wesley si-a guvernat caminul:
 1. Copilul trebuie invatat sa se roage de indata ce poate vorbi.
 2. Propria vointa trebuie supusa Planului Salvarii.
 3. Cumintenia este obligatorie in timpul inchinarii.
 4. Invata pe copil teama de Domnul.
 5. Mancatul intre mese nu este permis.
 6. Medicamentul se ia fara comentarii.
 7. La ora 20:00 copiii trebuie sa fie in pat.
 8. Copiii nu vor primi ceva atunci cand plang ci atunci cand cer politicos.
 9. Pentru a preveni minciuna, o greseala marturisita si indreptata nu va fi pedepsita.
 10. Nu este permis ca un act pacatos sa ramana nepedepsit.
 11. Nu pedepsi copilul de doua ori pentru o singura greseala.
 12. Pretinde si rasplateste comportamentul bun.
 13. Orice incercare de a fi pe plac, oricat de mica ar fi, trebuie incurajata.
 14. Pastreaza dreptul proprietatii chiar si in lucrurile marunte (respecta ce apartine altora).
 15. Respecta cu strictete toate promisiunile.
 16. Nu neglija educatia in favoarea muncii.
 A facut o regula din a petrece, o data pe zi, o ora cu cate unul din copiii ei. Copiii iubeau acest timp linistit petrecut cu mama – timp de rugaciune si discutii. In timpul acestei ore, ea putea sa se intereseze de starea sufletului, progresul, temerile, asteptarile si tintele lor. In acest mod luau nastere deprinderile unei auto evaluari periodice.
Atat de profunda a fost influenta Susannei Wesley asupra fiilor ei, incat a fost numita “Mama Metodismului”; desi niciodata nu a rostit o predica, sau a publicat vreo carte, nici nu a fondat o biserica. Doi dintre fii ei, John si Charles, pe cand erau studenti la Oxford au intemeiat miscarea metodista, aplicand in mare masura exemplul de invatare din caminul lor.
In cartea Songs of the Church , Lady M´Dougall scria: “Daca vreodata o femeie s-a putut bucura ca a adus copii pe lume, aceasta femeie a fost Susanna Wesley. Fiii ei, John si Charles, au schimbat fata Angliei. Au fost canalele prin care binecuvantarea lui Dumnezeu a fost revarsata pana la capatul pamantului. Prin ei a venit reinviorarea Bisericii lui Hristos ».
 Cu adanca admiratie, Samuel Wesley scria aceste cuvinte copiilor sai : « Stiti ca aveti una dintre cele mai bune mame…si mai presus de toate, dulcile sfaturi si indemnuri materne pe care vi le-a dat adesea, de a va teme de Dumnezeu. »
Susana Wesley a trait suficient de mult ca sa vada roadele muncii sale; cu doua luni inainte de a muri in Iulie 1742, fiul ei, John a predicat o serie de prelegeri de reinviorare in casa lor din Epworth, Anglia, celei mai mari multimi care se adunase vreodata in tinutul acela.
In timpul ultimelor clipe de boala, cu familia adunata in jur, le-a spus: “Copii, curand voi fi eliberata. Cantati un psalm de lauda lui Dumnezeu. »
Aceasta este istoria uneia dintre cele mai respectate femei din istoria crestinismului. Biografia ei ne reveleaza povestea unei femei care a folosit fermitatea conducerii si credinta ca sa ofere o crestere, o educatie si o disciplina spirituala copiilor. Devotamentul ei fara rezerve fata de Dumnezeu si fata de familie, in ciuda saraciei, a necazurilor, a unor dificultati matrimoniale, ofera o inspiratie uimitoare.
Adam Clark scria: “Am cunoscut multe femei pioase…Susanna Wesley le intrece pe toate.”

Tema 3: Katherina von Bora 1499 – 1550, material pregatit de Ramona Soare Katherina von Bora este cea mai cunoascuta dintre femeile Reformei. Sa fi fost oare pentru ca a fost sotia lui Luther ? Sau din pricina inelului oferit de regele Danemarcei aflat in exil ? Sau poate chiar datorita miresmei si aromei ce s-a inaltat placut din propria-i fiinta? Mai degraba propun sa dam crezare ultimului gand, substanta care a ars inaltandu-i parfumul nefiind cu nimic mai prejos decat lutul din care se plamadise platosa eroilor mai inainte amintiti.
 La varsta de zece ani este trimisa la manastirea din Nimschen, dupa ce tatal se recasatoreste. La 16 ani incheie legamantul de calugarie, ce avea sa devina pentru ea legamantul exilului in lumea bantuita de stafiile evlaviei, de care, adolescentul cautator de adevar, doreste sa scape cu orice pret. De aceea, cand in 1520 scrierile lui Luther patrund in manastire, se afla printre cele noua calugarite care accepta invataturile lui Luther si, ascunse in butoaie de scrumbii, fug la Wittemberg. Doi ani la Wittemberg a insemnat instruirea ulterioara a Katherinei in economia casei.
 Initiativele ei merg pana in cele mai nebanuite aspecte ale « economiei vietii ». Spre exemplu, ea este cea care ii propune casatoria lui Luther. Initial Luther nu se gandea sa paraseasca celibatul, asteptandu-se sa fie condamnat la moarte, ca eretic. I-a propus Katherinei sa se casatoreasca cu Dr. Glatz. Katerina i-a raspuns ca nu se va casatori sub nici o imprejurare cu acel dr. Glatz, dar ca ar fi gata sa ia in consideratie o casatorie cu el . Luther, desi avea 42 de ani, si-a intrebat tatal in legatura cu iesirea sa la drumul mare al vietii de familist. Tatal a acceptat bucuros, deoarece nu era defel fericit gandindu-se la viata de calugarie pe care si-o alesese fiul sau si la perspectiva de a nu se bucura de nepoti. Mai degraba scarpinari teologice decat fiori ai iubirii, au penetrat scoarta inimii mireanului Luther atunci cand avea sa spuna ca motivele pentru care a acceptat casatoria erau : « pentru a face placere tatalui sau, a-l irita pe papa, a face ingerii sa rada si demonii sa planga. »
Lucrurile s-au asezat imediat pe cea mai luminoasa si potrivita traiectorie a vietii sfinte de casnicie. Katerina, casatorita, stapaneste ca regina a casei si ocupa imediat locul pe tronul inimii lui Martin. Intre cei doi soti apare o dragoste uimitoare. La cativa ani dupa casatorie, Luther va face aceste declaratii la adresa sotiei sale: « Nu as schimba-o pe Katie pentru Franta sau Venetia, caci Dumnezeu mi-a daruit-o. ». « Sotia mea este ingaduitoare, grijulie si binevoitoare, mai mult decat as fi indraznit sa sper. Nu as schimba saracia mea cu ea pe toate averile lui Cresus. » In 1538, la 13 ani de la casatorie, spunea : « Daca as pierde-o pe Katie, nu mi-as lua o alta sotie chiar daca mi s-ar oferi o regina.” Luther a numit-o “Luceafarul de dimineata al Wittembergului” facand referire la obiceiul ei de a se trezi la ora 4 pe timpul verii si la ora 5 iarna.
 Avea indemanari deosebite cu privire la dieta, plante medicinale, cataplasme si masaj, tratandu-l astfel pe sotul ei care suferea de multe boli. Fiul ei, devenit mai tarziu medic distins, o lauda numind-o “jumatate de doctor”. De asemenea, i-a oferit acestuia un suport psihologic foarte insemnat, ajutandu-l sa treaca cu bine peste frecventele stari de depresie.
A ajuns sa fie “ingrijitoarea unei case, a unui hotel si a unui spital. ”
Manastirea Augustiniana in care Luther a trait in calugarie, oferita ca locuinta de principele elector, avea 40 de camere si erau zile cand toate erau ocupate. Aceasta nu pentru ca ar fi avut 40 de copii. Au avut doar sase, dintre care doi au murit de timpuriu. Dar Luther si-a mai adus sase sau sapte nepoti. Iar cand un prieten si-a pierdut sotia in urma unei boli, Luther i-a luat la el pe cei patru copii orfani de mama. Kati si-a adus la randul ei o parte din rude. Mai erau cativa ingrijitori pentru copii, plus unii studenti la teologie. Strainii soseau din Anglia si pana in Ungaria. Refugiati veneau imprevizibil si ramaneau pentru o perioada la fel de imprevizibila. Ducele George, vrajmasul lui Martin, din “acvariul” caruia Luther pescuise noua “scrumbii”, spunea cu necaz ca “Luther conduce un azil de renegati”. Elisabeta de Brandenburg, o princesa suedeza de convingeri lutherane, casatorita cu Ioachim I, catolic inversunat, a stat si ea o buna bucata de vreme la Wittemberg.
Atat de mare era galagia in casa incat Hans, unul dintre copiii lor, care avea deprinderi intelectuale remarcabile, a trebuit sa se mute la o scoala cu internat ca sa poata invata. Ulterior a devenit un medic renumit.
Katherina a hotarat sa se intretina din propria gospodarie. A facut cateva modificari la locuinta lor Black Cloister, a instalat o baie care servea si ca spalatorie. Avea o gradina de zarzavat si o livada langa casa si l-a convins pe Luther sa mai cumpere o livada. Mai tarziu, a achizitionat si o ferma la Zulsdorf, la doua zile distanta de Wittemberg. Katherina pastea, mulgea si sacrifica ea insasi caprele, facea unt si branza, cultiva si secera. Una din marile victorii ale Katherinei a fost aceea ca l-a invatat pe Luther sa spuna “nu”.
Luther a numit-o “Partenerul calamitatilor mele”. Katie discuta cu sotul ei problemele Reformei si l-a sustinut in eforturile polemice. Preocuparile ei teologice au fost insemnate. A memorat o buna  parte din Biblie. “Stia Psalmii, marturisea Luther, mai bine chiar decat papii » Uneori, a avut dispute teologice chiar cu el.
Kati era un partener de conversatie inteligent si vioi. Luther spunea ca ar fi capabila sa invete pe un englez germana mai bine decat ar putea-o face el insusi.
 Conceptia lui Luther despre casatorie a fost profund influentata de propria lui experienta. « Nimic nu este mai incantator decat armonia in casnicie si nimic mai nefericit ca disensiunile.” Luther este autorul cunoscutei fraze: “Sotia sa-si determine sotul sa vina acasa cu fericire  iar el sa o faca sa se intristeze atunci cand il vede plecand”.
Katherina von Bora ramane in amintire ca o femeie de caracter si curajoasa, sensibila, delicata, hotarata si neobisnuit de dreapta.
A murit pe 20 decembrie 1550, la varsta de 51 de ani. Ultimele ei cuvinte au fost: ”Ma voi prinde de Cristos ca un scai de poala hainei. »

8. MIJLOCIRE IN RUGACIUNE

Saptamana aceasta ne-am rugat pentru instructorii si tinerii care au avut examene la bac sau la facultate, pentru intalnirea instructorilor bucuresteni de la Sinaia si pentru Cati Diditel.

9. ANIVERSARI LUNA FEBRUARIE

21 FEB. DOBRE CORNEL ( corneldobre@adventist.ro / 0741.079.330 )

10. LECTII DIN NATURA: FURNICA

Furnica “n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân” (Proverbe 6:7). Nimeni nu trebuie să o trezească din pat dimineata sau să o oblige să-si inceapă lucrul. Nimeni nu-i supraveghează munca si nu-i aplică standarde de calitate. Nimeni nu trebuie să-i gestioneze timpul de lucru sau să aibă grijă să fie punctuală, să-si treacă orele corect, să-si dea toate silintele si să nu plece mai devreme de la serviciu. Ea este auto-motivată si se ghidează după propriile ei standarde, nu după reguli, regulamente sau după teama de a fi concediată.

Furnica “isi pregăteste hrana vara, si strânge de ale mâncării in timpul secerisului” (Proverbe 6:8).

Când toată lumea se plânge din cauza căldurii (a vremii, a economiei, politicii, etc), furnica cea harnică se pregăteste in continuare pentru viitor. Mai târziu, când vin temperaturile moderate ale vremii secerisului, ea continuă să strângă. Indiferent de conditii, ea munceste. Apoi, in timp ce altii se zbat să supravietuiască, ea se infruptă din roadele muncii sale. “Priveste si invată”, este sfatul lui Dumnezeu.

Indiferent de vreme si de vremuri, nu te lasa derutat de ceata sau de nori, priveste spre Cer. ZAMBESTE !

Echipa Tin

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Leave a Reply » Log in